In M.O., Partea I, Nr.32, din 15 ianuarie 2010, a fost publicat ordinul ANAF nr. 6/2010 privind aprobarea Procedurii pentru aprobarea perioadei fiscale semestriale/anuale pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA.

Astfel orice persoana inregistrata in scopuri de TVA conform art.153 din Codul Fiscal, poate solicita administratiei publice locale in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal, modificarea perioadei de raportare a TVA, astfel:
— semestrul calendaristic, daca persoana impozabila efectueaza operatiuni impozabile numai pe maximum 3 luni calendaristice dintr-un semestru;
— anul calendaristic, daca persoana impozabila efectueaza operatiuni impozabile numai pe maximum 6 luni calendaristice dintr-o perioada de un an calendaristic.

In vederea utilizarii ca perioada fiscala a semestrului sau a anului calendaristic, persoana impozabila trebuie sa depuna o cerere justificata la organul fiscal competent, pana la data de 25 februarie a anului pentru care se exercita optiunea. Aceasta cererea se completeaza pe formularul 306 „Cerere privind utilizarea ca perioada fiscala pentru TVA a semestrului sau anului calendaristic”, cod MFP 14.13.03.02/p, pe care il puteti descarca aici. Cererea se depune direct la registratura organului fiscal competent ori la posta, prin scrisoare recomandata si va fi insotita de documente din care sa rezulte activitatea desfasurata si periodicitatea acesteia, si anume:
a) declaratie pe propria raspundere privind activitatea efectiv desfasurata;
b) balantele de verificare intocmite pentru anul anterior, contracte sau comenzi, dupa caz;
c) jurnalul de vanzari intocmit pentru anul fiscal anterior;
d) alte documente relevante pentru luarea deciziei.